În curând, parcul auto al Întreprinderii ”Autosalubritate” va fi suplimentat cu 30 de autospeciale noi pentru evacuarea deșeurilor, vehicule cumpărate în cadrul Proiectului ”Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de Primăria Capitalei și de partenerii străini.
Noile autospeciale sunt echipate cu tehnologii de ultimă generație, respectând standardele de siguranță și protecție a mediului.
”Noua achiziție are scopul de a îmbunătăți serviciile de gestionare a deșeurilor. Noile vehicule sunt o soluție la provocările cu care Primăria Chişinău s-a confruntat în ceea ce privește aprovizionarea cu piese de schimb pentru autospecialele vechi. Criza pieselor de schimb a apărut din cauza dificultăților logistice și a perturbărilor comerciale generate de războiului din Ucraina. Grație profesionalismului șoferilor și inginerilor Regiei „Autosalubritate”, flota de autospeciale vechi a fost menținută în funcțiune”, a scris edilul Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Reamintim, în Capitală au ajuns deja șase autospeciale noi cu încărcare laterală, de model ATRIKOD pe șasiu MAN, opt cap tractoare și opt semiremorci de model Iveco pentru transportarea deșeurilor municipale.
Autospecialele au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Deșeuri solide Chișinău” finanțat de Primăria Municipiului Chișinău, BERD și F5P.