Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu o reacție după ce mai mulți preoți și credincioși au încercat să pătrundă prin cordonul forțelor de ordine pentru a ajunge în zona în care se desfășura Marșul Pride.

Potrivit autorităților, întrunirea religioasă nu a fost declarată oficial, iar forțele de ordine au intervenit pentru a redirecționa participanții la marșul LGBTQ pe o altă stradă – Șciusev...

Potrivit autorităților, întrunirea religioasă nu a fost declarată oficial, iar forțele de ordine au intervenit pentru a redirecționa participanții la marșul LGBTQ pe o altă stradă – Șciusev pentru a preveni eventuale conflicte, transmite breakingnews.md cu referire la newsmaker.md.

IGP precizează că un bărbat cu un comportament agresiv a încercat să forțeze cordonul carabinierilor și că, în mod grav, acesta a implicat și un copil în acțiunea sa.

„Gravitatea situației a fost accentuată de faptul că persoana a implicat un copil, punându-i în pericol integritatea fizică. Intervenția promptă a forțelor de ordine a permis imobilizarea persoanei, evitând posibile consecințe mai grave”, a explicat IGP

Poliția a reiterat apelul la responsabilitate și respectarea legislației privind desfășurarea pașnică a întrunirilor publice.

„Condamnăm orice formă de violență și chemăm toți participanții la manifestații să coopereze cu forțele de ordine și să respecte indicațiile acestora”, au conchis reprezentanții IGP.

In this article