Indivizii care fac parte dintr-un grup infracțional au ajuns pe mâna polițiștilor VIDEO

Au fost reținuți într-un final! Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 27 de ani, membrii unui grup infracțional, originari din raioanele Hîncești și Nisporeni, au ajuns pe...

Au fost reținuți într-un final! Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 27 de ani, membrii unui grup infracțional, originari din raioanele Hîncești și Nisporeni, au ajuns pe mâna polițiștilor fiind învinuiți de tâlhărie. Mai mult de atât, organizatorul în vârstă de 20 de ani, este deținut în Penitenciarul nr.-15 Cricova, care își ispășește pedeapsa cu închisoare pentru omor.  

Conform informațiilor, la sfârșitul anului 2021, indivizii ar fi pătruns într-o gospodărie din satul Onești, raionul Hîncești, și au amenințat stăpânii, un bărbat de 74 de ani și soția acestuia de 73 de ani.

„Ulterior au sustras 15 000 de lei, 500 de euro, 350 de dolari, iar din garaj un generator electric și alte bunuri, după care au plecat într-o direcție necunoscută. Ca urmare a măsurilor speciale de investigații întreprinse de către ofițerii Direcţiei  investigații criminale, Direcției Analiză ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun  cu polițiștii și procurorii din Hîncești, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, suspecții au fost identificați și reținuți. Toți fiind anterior judecați”.

Totodată, urmare a celor șapte percheziții efectuate la domiciliile bănuiților, oamenii legii au depistat și ridicat mai multe obiecte sustrase de la victimă, precum și alte obiecte utilizate de infractori la săvârșirea infracțiunii.

„La fel, de către grupul de lucru în comun cu ANP, sub conducerea Procuraturii Hîncești, au fost efectuate percheziții în Penitenciarul nr. 15 „Cricova”, la organizatorul infracțiunii,  unde  au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și cartele SIM. În cadrul documentării s-a stabilit că membrii grupării, în complicitate cu alte persoane, ar mai fi comis o serie de furturi și jafuri pe teritoriul raionului Hîncești”, mai spune poliția.

De menționat că, învinuiții sunt cercetați penal pentru tâlhărie, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.

In this article