Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de 4 ianuarie într-o locuință din stânga Nistrului, din cauza unui încălzitor electric lăsat în priză.
Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, proprietarul casei a pornit încălzitorul și s-a dus în bucătărie. În apropierea acestuia se afla un scaun pe care era aranjată o pătură, care a luat foc, provocând incendiu.
Deși proprietarii au încercat să stingă flăcările, acestea s-au extins rapid și au cuprins întreaga cameră.
Astfel, aceștia au ieșit în stradă și au cerut ajutorul vecinilor, iar ulterior au apelat la serviciile de pompieri.
La sosirea echipelor de intervenție, o cameră era complet distrusă de flăcări, iar focul părea să se răspândească în întreaga casă. Pompierii au reușit să stingă incendiul după două ore de luptă cu flăcările.
Din nefericire, în urma incendiului, proprietarii casei au fost răniți și au fost transportați la spitalul din Slobozia pentru îngrijiri medicale.