Incendiu fatal în raionul Grigoriopol: un bărbat a fost găsit fără viață în propria casă

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a decedat în urma unui incendiu produs într-o casă din satul Butor, raionul Grigoriopol. Potrivit informațiilor preliminare, vecinii au fost...

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a decedat în urma unui incendiu produs într-o casă din satul Butor, raionul Grigoriopol. Potrivit informațiilor preliminare, vecinii au fost cei care au observat flăcările și au alertat serviciile de urgență.

La locul incidentului a intervenit un echipaj de pompieri, care a pătruns în locuință pentru a lichida incendiul și a efectua verificări.

În timpul intervenției, salvatorii au depistat corpul neînsuflețit al proprietarului, întins pe podeaua uneia dintre camere.

Conform constatărilor preliminare, focul ar fi pornit dintr-un colț al încăperii, în apropierea unei canapele. Primele ipoteze indică faptul că bărbatul ar fi adormit în timp ce fuma, iar o țigară nestinsă ar fi declanșat incendiul.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article