Încă un permis de conducere cu indici de falsificare, ridicat în PTF Leușeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest documentează un tânăr moldovean în privința ilegalității depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni. Cazul a fost consemnat în...

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest documentează un tânăr moldovean în privința ilegalității depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni. Cazul a fost consemnat în dimineața zilei de 13 august 2024.

Un cetățean moldovean de 24 de ani s-a prezentat în calitate de pasager pe ruta „Ungaria – Moldova”. În cadrul procedurilor de control, conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unei verificări amănunțite.

Ca urmare a fost descoperit un permis de conducere moldovenesc, ascuns în husa telefonului mobil al persoanei.

Documentul a fost supus unei examinări cu ajutorul tehnicii speciale, unde polițiștii de frontieră au constatat că permisul conține vădit semne de falsificare. În declarații, tânărul a precizat că actul l-a primit cadou.

Documentul respectiv a fost ridicat pentru efectuarea expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările continuă.

In this article