Crearea unei clinici veterinare mobile, dotată cu echipamente moderne de diagnostic și pentru intervenții terapeutice, a fost examinată ieri la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare cu participarea reprezentanților Facultății Medicină Veterinară din cadrul Universității Tehnice din Moldova, transmite MOLDPRES.
Clinica mobilă va permite ca, în situațiile de urgență sau în cazul în care proprietarii animalelor nu au posibilitate să meargă la un cabinet veterinar obișnuit, să fie oferită asistență rapidă.
„Inițiativa de a înființa o clinică veterinară mobilă are toată susținerea ministerului, iar resurse financiare ar putea fi alocate în cadrul proiectului ”Investiții în guvernanța, creșterea și reziliența agricolă”, ce va fi lansat săptămâna viitoare. Este important ca această clinică să atingă două obiective principale: îmbunătățirea abilităților practice ale studenților și cadrelor didactice; oferirea consultanței și serviciilor ce țin de tratamente în vederea asigurării sănătății și bunăstării animalelor”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea.
În prezent, la facultatea Medicină Veterinară este deschisă și activează cu succes clinica veterinară pentru animale de companie, în cadrul căreia studenții efectuează zilnic câte 2-3 intervenții chirurgicale, având posibilitatea să capete deprinderi practice.