În Moldova se va desfășura, în premieră, Competiția Națională de Pitching pentru Startup-uri

Startup Moldova anunță lansarea primei Competiții Naționale de Pitching pentru Startup-uri din țara noastră, în cadrul căreia vor concura 14 startup-uri locale. Câștigătorii vor obține șansa de a...

Startup Moldova anunță lansarea primei Competiții Naționale de Pitching pentru Startup-uri din țara noastră, în cadrul căreia vor concura 14 startup-uri locale. Câștigătorii vor obține șansa de a lupta pentru marele premiu de 1.000.000 de dolari în cadrul prestigiosului Startup World Cup din Silicon Valley.

Evenimentul va avea loc pe 1 august 2024 și invită startup-urile, entuziaștii din domeniul IT, mediul de business și publicul larg, oferind oportunitatea unică de conectare cu investitori și mediul privat, și posibilitatea de a afla poveștile din spatele celor mai captivante idei de afaceri. Totodată, competiția va oferi vizibilitate internațională și oportunități de dezvoltare remarcabile pentru startup-urile din Moldova.

 

„Competiția Națională de Pitching pentru Startup-uri este o noutate pentru comunitatea din Moldova. Suntem mândri să fim parte a competiției mondiale Startup World Cup și să oferim startup-urilor locale oportunitatea de a-și demonstra inovațiile, astfel promovând țara noastră la nivel internațional. Aceasta este o șansă unică pentru Moldova de a se afirma pe harta globală a antreprenoriatului și tehnologiei”, a menționat Olga Melniciuc, Directoare Executivă Startup Moldova.

În cadrul unei întâlniri recente cu startup-urile, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba a spus: ,,Comunitatea noastră de startup-uri crește foarte rapid. Tot mai multe companii își modernizează procesele de producție, inventează soluții inovatoare. Iar noi le suntem alături cu susținere: granturi, reforme, oportunități, piață. Printr-un ecosistem start-up puternic în Moldova, vom genera noi locuri de muncă, promova inovația și ajuta la creșterea economică a țării.”

Competiția Națională de Pitching pentru Startup-uri este o sursă excelentă de inspirație pentru toți participanții. Veți avea ocazia să învățați despre cele mai recente inovații și tendințe din domeniul tehnologiei și antreprenoriatului, direct de la cei care le creează. Aceasta este o oportunitate exclusivă de a înțelege direcția în care se îndreaptă industria și de a adopta idei inovatoare pentru propriul startup.

De asemenea, veți avea oportunitatea de a vă conecta cu investitori angel, antreprenori și lideri din industrie, printre care Ambasadorul Startup World Cup – Alexander Lubnevskyi,  înger investitor din diaspora –  Dmitri Liberman, fondator Aspect Health – Gleb Babii, și mulți alți experți din domeniu. Juriul va fi reprezentat de 15 oameni – lideri din domeniul IT, antreprenoriat și investitori.

Detalii despre eveniment

Cele 14 startup-uri care vor concura pentru șansa de a reprezenta Moldova la Startup World Cup sunt: Langly, Pinky CyberSafe, Audit Confirm, Empiriq, SengEnergy, Unde.io, OneSyncs, Brizy, NodeShift, KenAI, Realoc.io, Moonshot, Blocktrain, Cityfarm.

Startup-urile care vor concura de pe scenă au fost selectate de juriu din 42 de echipe care au aplicat să participe cu pitching la eveniment. În urma competiției naționale din 1 august 2024, va fi selectat un startup câștigător care va pleca în luna octombrie a acestui an să reprezinte Moldova în Statele Unite ale Americii.

Competiția Națională de Pitching pentru Startup-uri va avea loc pe 1 august 2024, ora 18:00, la maib park, str. 31 August 1989, 127. Evenimentul este organizat de Startup Moldova, cu suportul USAID, Suedia, Marea Britanie și UMAEF, partener general maib, în colaborare cu Mozaic și BAM.

Nu ratați oportunitatea unică de a fi parte a celei mai grandioase experiențe de pitching din Moldova!

Biletele pot fi procurate aici: https://unde.io/event/672

In this article