În câteva zile, Guvernul va lansa oficial negocierile cu Rusia în privința creditului de 200 mln de euro

Guvernul Republicii Moldova lansează oficial săptămâna aceasta negocierile cu Federația Rusă în privința creditului de 200 de milioane de euro. Premierul Ion Chicu a declarat că, miercurea aceasta,...

Guvernul Republicii Moldova lansează oficial săptămâna aceasta negocierile cu Federația Rusă în privința creditului de 200 de milioane de euro. Premierul Ion Chicu a declarat că, miercurea aceasta, va fi aprobată hotărârea de Guvern cu privire la începerea negocierilor cu autoritățile ruse.

”Este avizul pozitiv al comisiei parlamentare și respectiv miercuri vom aproba hotărârea de Guvern care oficial lansează aceste negocieri și sperăm ca într-o perspectivă nu prea îndelungată să semnăm un nou acord cu Federația Rusă”, a spus premierul.

Șeful Guvernului a remarcat că cele 4 miliarde 160 de milioane de lei sunt deja prevăzute în buget și în cazul în care acești bani nu vin vom avea dificultăți la finanțarea deficitului bugetar.

Amintim, la sesizarea deputaților din opoziția parlamentară, Curea Constituțională a declarat ilegal acordul semnat de Republica Moldova și Federația Rusă cu privire la contractarea unui credit de 200 de milioane de euro.

În urma unei înțelegeri dintre președintele Igor Dodon cu omologul său rus, Vladimir Putin, părțile au decis renegocierea contractului de credit.

In this article