În urma unor încălcări ale regulamentelor interne de serviciu din cadrul Direcției protecția martorilor, pentru anticiparea unor abateri grave ale legislației, Inspectoratul General al Poliției vine cu următoarele precizări, transmite Breaking News.
Astfel, în urma acțiunilor întreprinse astăzi, la sediul Direcției din care fac parte cei 6 polițiști care și-au exprimat public viziunile politice, încălcând jurământul polițistului, infirmăm declarațiile celor care încearcă să denigreze imaginea Poliției și comunicăm despre faptul că percheziții în această subdiviziune nu s-au făcut, iar intervenția polițiștilor a fost necesară în strictă conformitate cu legea.
Reieșind din faptul că această subdiviziune dispune de informații care cad sub incidența secretului de stat și dosare ale persoanelor aflate sub protecție, a fost necesară intervenția polițiștilor pentru a preveni unele incidente care ar pune în pericol viața și securitatea martorilor, dar și scurgerile de informații care eventual pot apărea în spațiul public.
Aceste acțiuni se încadrează în măsurile de securizare a informației pe care o deține această subdiviziune a IGP și au loc în cadrul unei anchete de serviciu. Pentru desfășurarea ei în strictă conformitate cu legea, persoanele care ar putea împiedica buna desfășurare a acesteia au fost suspendate din funcție, iar celor care au încercat astăzi să obstrucționeze activitatea poliției le-a fost interzis accesul în clădirea acestei subdiviziuni.
Venim cu un apel către instituțiile mass-media care reflectă aceste evenimente și solicităm respectuos relatarea lor corectă și echidistantă, iar politicienilor care încearcă să se implice în activitatea Poliției Naționale le recomandăm să nu admită încălcarea legii și să nu implice imaginea instituției noastre în jocuri politice.