Astfel, președintele Parlamentului a menționat că la alegerile locale voturile au fost cumpărate și a promis sancțiuni dure pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
„Noi am aplicat în aceste alegeri noul Cod Electoral, din practică ați observat că unele lucruri au fost gândite într-un fel, dar în practică au fost aplicate altfel. Trebuie să analizăm cum a fost implementat și să facem prin prisma experienței proaste: cumpărarea voturilor la greu și foarte obraznic cred că cu mai mare tupeu decât acum nu s-a procedat. Ați avut șocul cumpărărilor, șocul veneticilor, care pe hartă nu știe unde e satul, dar a fost parașutat cu bani și asta a debusolat multă lume și a afectat multă lume. Trebuie să revenim și să sancționăm dur ca altădată nimănui nici măcar să nu îi treacă prin gând așa ceva”.
La Forumul Primarilor, șeful Legislativului a promis că deputații vor găsi o modalitatea juridică ca în cel mai scurt să modifice Legea Bugetului. Oficialul mai susține că toate activele pe care le au diferite instituții centrale sau agenții în comunități trebuie să fie transferate în posesia administrațiilor publice locale.
„Sperăm cât mai curând să creăm consiliile raionale pentru că aceste au nevoie de conducere, au nevoie să rectifice bugetele pentru plățile făcute pentru pedagogi, pentru personalul non-didactic. Promit că vom găsi modalitatea juridică și legală ca în cel mai scurt să reușim să modificăm Legea Bugetului. Totodată, trebuie să transferăm activele și bunurile pe care le au comunitățile dumneavoastră din proprietatea publică în gestiunea administrației publice locale”.
Pe final, Igor Grosu a precizat că autoritățile de la Chișinău vor continua să fie alături de primarii care lucrează pentru oameni și pentru țară. De asemenea, șeful Legislativului i-a îndemnat pe miniștri să fie responsabili și cât mai curând să găsească soluții la problemele cu care se confruntă cetățenii.
„Rog domnii miniștri cu toată responsabilitatea să intervenim și să găsim soluții la problemele abordate. Suntem oricând la dispoziția dumneavoastră, veniți cu propuneri și discutăm. Nu în toate vom fi pe aceeași undă, însă important este discutăm și să adoptăm legi pentru administrația publică locală”, a conchis Grosu.
Amintim că astăzi la Chișinău a avut loc Forumul primarilor, unde au participat 700 de edili din întreaga țară.