Igor Dodon va continua programul prin care oferă copiilor ghiozdane cu rechizite școlare

Peste 33 de mii de copii din toată țara au primit, pe parcursul ultimelor ani, ghiozdane cu rechizite școlare. Acțiunea a făcut parte din Programul național de asistență...

Peste 33 de mii de copii din toată țara au primit, pe parcursul ultimelor ani, ghiozdane cu rechizite școlare. Acțiunea a făcut parte din Programul național de asistență în procesul de școlarizare, inițiată de președintele țării, Igor Dodon. Potrivit șefului statului, campania va continua și în acest an, dar cu o întârziere.

„Mă întreabă părinții, dacă în acest an vor fi ghiozdane pentru copii, cu plăcere aș oferi, dar o să spună că o facem în campanie electorală, trece campania și vă promit că vom găsi o formulă cum să vă susținem suplimentar”, a declarat președintele în timpul prezentării raportului celor 3,5 ani de activitate.

Totodată, șeful statului a amintit că la inițiativa lui au fost realizate și alte programe pentru elevi: au fost construite 20 de terenuri sportive în localitățile din Republica Moldova; a fost oferit mobilier pentru mai multe instituții de învățământ preșcolar; 600 de tineri talentați au participat la mai multe concursuri naționale și internaționale cu suportul președintelui.

“Problema copiilor, care din născare nu aud. Problema se rezolvă prin implant cohlear. Câteva zeci de copii, în urma unui proiect inițiat de președinte, care costă de peste 10 milioane lei, au venit medici din Germania, copiii au început să audă. Programul va fi continuat, sper mult, de Guvern”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a mai amintit că peste 100 de familii cu mulți copii, care au rămas fără locuință din cauza incendiilor sau a altor probleme, au primit ajutor de la președinție pentru a-și procura o casă sau pentru a face reparație.

In this article