Pe data de 25 decembrie, Igor Dodon are preconizată o vizită în Federația Rusă. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că în această vizită va fi însoțit de colegii din PSRM.
Dodon nun a oferit mai multe detalii, dar a anunțat că la Moscova va avea mai multe întâlniri importante.
”Vor fi întrevederi foarte importante. Mergem cu un grup de colegi din conducerea partidului”, a declarat Dodon.
Amintim, în a doua jumătate a lunii noiembrie, Igor Dodon a discutat la telefon cu șeful adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak despre organizarea vizitei sale de lucru în Federația Rusă pentru a analiza un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă.