Igor Dodon spune că autoritățile vor face tot ce este posibil pentru a întoarce Aeroportul în gestiunea statului

Întoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului este o prioritate pentru noi. Declarația a fost făcută de Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”. Șeful statului a explicat...

Întoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului este o prioritate pentru noi. Declarația a fost făcută de Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”. Șeful statului a explicat cum este posibil acest lucru.

„Avia Invest era datoare statului cu 22+9 mln lei. În baza la asta a început procedura de insolvabilitate. În regim de urgență, ei au găsit bani și au achitat datoria. Evident că nu poate merge insolvabilitatea, dacă nu are datorii la stat, dar asta nu înseamnă că noi nu o să atingem obiectivul de a reîntoarce Aeroportul în gestiunea statului. Este obiectivul strategic al nostru. Acolo sunt o mulțime de încălcări. Până pe 30 iunie, investiții care ei nu le-au făcut, sunt peste 60 de mln euro datorii la investiții. Pe aceste abordări o să meargă mai departe.”, a spus Igor Dodon.

Șeful statului a precizat că din această cauză, în ultima perioadă, s-au activizat Andrian Candu și Ilan Șor. Totodată, Igor Dodon a reiterat că procedura de insolvabilitate putea fi începută în vara lui 2019, de Guvernul Sandu.

“În loc să pornească această insolvabilitate, ei stăteau cu Rothschild prin cabinete închise”, a conchis șeful statului.

In this article