Ideea Maiei Sandu de organizare a alegerilor parlamentare anticipate este tratată cu reticență de Andrei Năstase

Ideea liderei PAS de organizare a alegerilor parlamentare anticipate este tratată cu reticență de liderul PPDA, Andrei Năstase. Acesta a declarat că Maia Sandu, care vorbește despre anticipate...

Ideea liderei PAS de organizare a alegerilor parlamentare anticipate este tratată cu reticență de liderul PPDA, Andrei Năstase. Acesta a declarat că Maia Sandu, care vorbește despre anticipate după schimbarea Guvernului, nu face decât să manipuleze.

„Am văzut mulți deontologii contextuali și politicieni contextuali și le spun așa pentru că anume contextul le determină deciziile. Dacă în luna iunie 2019 nu vorbeau de anticipate, pentru că ar fi fost organizate de Plahotniuc, iată că acum ei vorbesc despre asta cu ușurință, când nici Constituția nu le permite”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul unui briefing de presă.

Liderul PPDA a mai declarat că cei de la PAS au ales și de această dată să stea pe tușă.

“Îndemnăm oamenii să nu se lase influențați de politicieni de mucava, care au ales de fiecare dată să stea pe tușă și să aștepte să le vină mură în gură”, a conchis Năstase.

In this article