Președintele Igor Dodon a declarat că facilitățile la export pentru produsele moldovenești pe piața rusă vor fi extinse până la sfârșitul acestui an. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că la această înțelege a ajuns în cadrul discuțiilor pe care le-a avut la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin, și șeful-adjunct al Administrației prezidențiale, Dmitri Kozak, Reprezentant Special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
Potrivit președintelui, în următoarele zile, Guvernul Federației Ruse va adopta hotărârea cu privire la prelungirea acestui termen, care expira la iulie 2020.
Igor Dodon a menționat că, agenții economici din Moldova au economisit, în 2019, aproape jumătate de miliard de lei din anularea taxelor pentru export în Rusia.
”În anul 2019, am exportat produse pe piața rusă fără taxe. Este vorba despre fructe, în primul rând merele la care taxa era de 1 leu-1,2 lei; vinuri; conserve. Evident, noi de dorim să fie scoase total. Sperăm că lucruri acesta se va întâmpla”, a declarat președintele.