Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Traseismul politic, despre care este în vogă să se vorbească acum, fiind prezentat ca un fenomen prezent doar în ultimii ani exclusiv în politica moldovenească este, de fapt...

Traseismul politic, despre care este în vogă să se vorbească acum, fiind prezentat ca un fenomen prezent doar în ultimii ani exclusiv în politica moldovenească este, de fapt prezent începând cu primele parlamente de după independență. În plus, nu este caracteristic doar Republicii Moldova, fiind prezent în majoritatea parlamentelor lumii. Caracteristic Republicii Moldova este însă faptul că cei care critică așa-numitul traseism politic, sunt cei care la rândul lor și-au trădat partidele care i-au promovat. Mulți dintre ei, nu o singură dată.

Puțini cunosc probabil, inclusiv cei care utilizează termenul că în limba română de fapt nici nu există cuvântul „traseist”. Există termenul traseistă, care este un sinonim al mai cunoscutului cuvânt „prostituată”. Este clar că cei care au adaptat acest termen pentru cei care își părăsesc partidele asta și au avut în vedere. Însă mulți care folosesc acest termen au propria experiență în acest sens și este greu de presupus că ar mai folosi termenul „traseist”, știind de la ce provine.

Președintele Igor Dodon, de exemplu, care a pornit o luptă aprigă împotriva traseiștilor, se face a uita că el este considerat „traseistul de lux” al politicii moldovenești, după ce în 2011 a trădat PCRM, alături de actuala președintă a socialiștilor, Zinaida Greceanîi, iar câteva luni mai târziu l-au votat pe unionistul Nicolae Timofti în funcția de președinte.

In this article