Guvernarea a tăiat aproape 330 de milioane de lei de la drumuri și i-a alocat la pensii și alte prestații sociale.
Comisia pentru Situații Excepționale a decis, azi, redistribuirea sumei de 329 236,0 mii de lei din bugetul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la programul Dezvoltarea drumurilor, în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale la programul Protecția socială a unor categorii de cetățeni.Tot azi, CSE a mai decis că cetățenii refugiați din Ucraina vor beneficia de servicii în domeniul sănătății reproducerii, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), cheltuielile fiind acoperite integral de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. De asemenea, s-a decis că cetățenii ucraineni vor putea depune la Biroul migrație și azil solicitarea acordării dreptului de ședere provizorie, fără prezentarea certificatului de cazier judiciar. La depunerea cererii va fi semnată doar Declarația pe proprie răspundere, privind lipsa antecedentelor penale.