Greceanîi a venit cu un mesaj de mulțumire și recunoștință pentru cei care au contribuit la realizarea Biruinței

Pe 9 mai, milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc Marea Victorie – zi sfântă care a devenit simbol al eroismului fără precedent și al dragostei nemărginite față...

Pe 9 mai, milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc Marea Victorie – zi sfântă care a devenit simbol al eroismului fără precedent și al dragostei nemărginite față de Patrie, transmite multimedia.md.  

Pe măsura ce tot mai mult ne îndepărtăm în timp de evenimentele din 1941-1945, amintirea lor și conștientizarea sacrificiului apărătorilor Patriei devin tot mai puternice și mai profunde. Nu vom înceta niciodată să admirăm curajul și devotamentul celor care au câștigat cea mai mare Victorie din istoria omenirii. 

În această zi, îi omagiem și pe cei  care au contribuit la realizarea Biruinței asupra fascismului,  în spatele frontului, inclusiv femei, copii, bătrâni, dar și pe cei care au ridicat țara din ruine în perioada postbelică. Efortul lor dincolo de limitele capacităților umane ne inspiră și acum, peste decenii, ca o sursă de fermitate în fața încercărilor și un exemplu de servire necondiționată a Patriei și poporului.

Memoria pentru cei căzuți sau decedați în anii de după război, prețuirea adâncă față de veterani va trăi veșnic în inimile noastre. Este responsabilitatea și datoria sfântă a fiecărui om cu rațiune!   

Fie ca pacea și bunăstarea să dăinuie peste veacuri frumoasa noastră țară Republica Moldova!

9 мая миллионы людей во всем мире отмечают День Великой Победы, ставший символом беспримерного героизма и безграничной любви к Родине.

По мере того как мы отдаляемся во времени все дальше и дальше от событий 1941-1945 годов, память о них и осознание масштабов жертв и подвига защитников Родины только крепнут. Мы никогда не перестанем восхищаться мужеством и самоотверженностью тех, кто одержал величайшую Победу в истории человечества.

Мы преклоняемся также перед подвигом тех, кто ратным трудом в тылу приближал победу над фашизмом, в том числе женщин, детей, стариков, и тех, кто поднимал страну из руин в послевоенный период. Их усилия за гранью человеческих возможностей вдохновляют нас даже сейчас, спустя многие десятилетия, как пример стойкости перед лицом испытаний и безусловного служения Отечеству и народу.

Память о павших на поле боля и умерших в послевоенные годы героях, глубокая признательность ветеранам живут и всегда будут жить в наших сердцах. Это – ответственность и священный долг каждого разумного человека.

Пусть мир и процветание всегда царят на нашей прекрасной, благодатной земле!

In this article