„Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020 şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului Dincă Gheorghe în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, se precizează în decizia Curţii de Apel Craiova.

Curtea de apel Craiova a majorat pedeapsa aplicată lui Risipiţeanu Ştefan, acuzat de viol, de la 7 ani închisoare la 12 ani închisoare.

„În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p. şi art. 72 C.p., pentru ambii inculpaţi, deduce în continuare măsura arestării preventive de la data de 23.09.2022 la zi”, se mai arată în decizia de marţi a Curţii de Apel Craiova, care este definitivă.

În prima instanţă, Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Totodată, Tribunalul Olt îl obligase pe Gheorghe Dincă la plata unor daune morale de 500 000 euro faţă de mama Alexandrei Măceşanu şi a unor daune morale de 100 000 către mama Luizei Melencu şi o altă persoană din familia fetei, precum şi la daune morale de 10 000 de euro faţă de o altă parte civilă din dosar.

Dincă a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total 750 000 RON.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu au fost trimişi în judecată în cazul Caracal în 2020. Gheorghe Dincă a fost acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia şi a spus că ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.