Foto-Video // Atac violent asupra membrilor și simpatizanților PACE

Partidul Acasă Construim Europa condamnă acțiunile de intimidare și violență împotriva membrilor PACE și cere CEC să intervină cât mai repede cu putință. Astăzi, într-o conferință de presă,...

Partidul Acasă Construim Europa condamnă acțiunile de intimidare și violență împotriva membrilor PACE și cere CEC să intervină cât mai repede cu putință. Astăzi, într-o conferință de presă, membrii PACE au vorbit despre incidentele violente care s-au petrecut în acest weekend.

Candidata la funcția de deputat a formațiunii PACE, Margarita Răducan, povestește că sâmbătă, o femeie, membru al PACE a fost agresată fizic, iar alt membru al formațiunii s-a ales cu telefonul mobil spart, pentru că au încercat să intre pe stadionul sportiv din Bălți, unde se desfășura un meci de fotbal.

Și aici le-am stat ca un os în gât cuiva. Paza particulară a îngrădit accesul membrilor PACE pe stadion sub pretextul ca acestea sunt regulile Federației de Fotbal. Numai că la intrarea în stadion erau amplasate steagurile Blocului electoral Renato Usatîi și acesta era prezent la eveniment. Atunci, sunt duble standarde, dragi cetățeni. Membrii PACE nu aveau nici-un material electoral și veniseră să privească meciul.”

Al doilea incident a avut loc duminică în Chișinău, tot la un meci de fotbal, unde doi jucători din echipa ”4Nations”, sponsorizată de PACE, au fost bătuți de adversari. Potrivit Margaritei Răducan, unul din jucători a fost luat la pumni de adversari, fiind lovit cu bestialitate, iar un coleg care a încercat să intervină a fost bătut și el.

Cei doi au fost duși la Spitalul de Urgență, unul din ei având comoție cerebrală, nasul spart și un dinte spart. Cel de-al doilea era lovit puternic în zona antebrațului. E groaznic prin ce trecem în această campanie electorală. O considerăm cea mai murdară campanie, distructivă, cu elemente grave, încălcări crase, intimidări și amenințări asupra membrilor PACE.

Echipa partidului PACE condamnă acest comportament și cere CEC-ului, organelor de drept și instituțiilor internaționale să intervină în această dezordine electorală și să stopeze campania de violență împotriva lor.

Ne este clar acum că nu vorbim de incidente izolate, ci de o strategie care are drept scop intimidarea clară a liderului nostru, Gheorghe Cavcaliuc, și a membrilor PACE”, concluzionează Răducan.

Partidul Acasă Construim Europa va sesiza incidentele violente la Poliție, dar vor fi aduse la cunoștință și Federația Moldovenească de Fotbal și Misiunea OSCE.

In this article