Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori (1990-2000), graţiat în decembrie din motive de sănătate după ce a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „crime împotriva umanităţii”, a murit miercuri la Lima la vârsta de 86 de ani, a anunţat familia sa pe reţeaua X.
„După o lungă luptă cu cancerul, tatăl nostru, Alberto Fujimori, a plecat în întâmpinarea Domnului. Îi rugăm pe toţi cei care l-au iubit să ni se alăture în rugăciunea pentru odihna veşnică a sufletului său. Îţi mulţumim pentru tot, tată”, au anunţat copiii săi, Keiko, Hiro, Sachie şi Kenji Fujimori.
Fostul lider, de origine japoneză, a fost eliberat în decembrie după ce a petrecut 16 ani într-o închisoare din estul capitalei Lima.
El ispăşea o pedeapsă de 25 de ani pentru crime împotriva umanităţii, inclusiv două masacre de civili comise de o echipă a armatei în timpul luptei împotriva gherilei maoiste Shining Path la începutul anilor 1990.
Acesta a fost eliberat în decembrie prin ordin al Curţii Constituţionale „din motive umanitare”, în ciuda opoziţiei Curţii Interamericane. În mai, dl Fujimori a anunţat că a fost diagnosticat cu o tumoare malignă a limbii.
Starea de sănătate a lui Fujimori s-a deteriorat rapid în ultima săptămână, în pofida faptului că a terminat radioterapia la nivelul gurii în luna august, au declarat pentru AFP surse apropiate familiei.
Un preot catolic a sosit miercuri după-amiază la domiciliul său din districtul San Borja din Lima, unde locuia împreună cu fiica sa cea mare, Keiko Fujimori.
Fujimori a fost văzut ultima dată în public la 5 septembrie, la ieşirea dintr-o clinică din districtul Miraflores, unde fusese supus unei tomografii, după cum el însuşi a dezvăluit.
La 14 iulie, Keiko Fujimori, liderul principalului partid de dreapta al ţării, a anunţat că tatăl său va candida la alegerile prezidenţiale din 2026.
„Vom vedea (dacă voi fi candidat la preşedinţie)”, a declarat recent fostul preşedinte din scaunul său cu rotile.