Fostul premier Berlusconi a părăsit secţia de terapie intensivă

Fostul premier italian Silvio Berlusconi nu mai are nevoie de tratament în cadrul secţiei de terapie intensivă, a declarat duminică fratele său pentru ziarul Corriere della Sera şi...

Fostul premier italian Silvio Berlusconi nu mai are nevoie de tratament în cadrul secţiei de terapie intensivă, a declarat duminică fratele său pentru ziarul Corriere della Sera şi agenţia de presă Adnkronos, informează dpa.

„Totul este în regulă”, a declarat Paolo Berlusconi, citat de cotidianul italian.

Cu puţin timp înaintea acestor declaraţii, mai multe mass-media italiene au informat că fostul prim-ministru, în vârstă de 86 de ani, va fi transferat într-o secţia normală.

Silvio Berlusconi a fost internat la Spitalul San Raffaele din Milano la începutul lunii aprilie. Fostul premier suferă de leucemie cronică şi a fost tratat şi de pneumonie.

Joi, o declaraţie a medicilor săi menţiona o „îmbunătăţire continuă” a sănătăţii sale, dar adăuga că acesta are încă nevoie de tratament la terapie intensivă.

Politicianul populist de dreapta a exercitat funcţia de prim-ministru de patru ori, la intervale diferite, între 1994 şi 2011.

Silvio Berlusconi are o sănătate precară de ani de zile. La sfârşitul anului 2020 s-a îmbolnăvit de coronavirus şi pneumonie, în anii anteriori a trebuit să fie internat pentru o infecţie a tractului urinar, iar în 2016 a suferit o operaţie la inimă.

In this article