De către procurorii din Procuratura raionului Briceni, inculpatul a fost acuzat de faptul că, acesta, fiind persoană publică, deţinând funcţia de director al unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aflându-se sub influența alcoolului, abuza fizic elevii acestei școli.
În anul 2014, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri unui minor în vârstă de 17 ani, cu scopul de a-i provoca dureri și suferințe fizice. Deseori, pentru a-i înjosi demnitatea îl punea să execute sarcini degradante.
O altă minoră, în vârstă de 17 ani, a fost agresată fizic, iar pentru a-i înjosi demnitatea copilei, care suferea de viroză, a forţat-o să mănânce zece cepe.
Același inculpat, la începutul lunii ianuarie 2015, aflându-se sub influența alcoolului, cu scopul de a-i cauza dureri şi suferinţe fizice unui alt minor, l-a lovit de câteva ori cu palma peste faţă, apoi l-a îmbrâncit.
Astfel, inculpatului i-a fost incriminată săvîrșirea infracţiunii prevăzute de art. 166/1 alin.(4) lit. a), b) din Codul penal cu următoarele calificative: cauzarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a pedepsi sau intimida victimele, de către o persoană publică, săvârşită cu bună ştiinţă asupra a mai mulţi minori, profitând de starea de neputinţă cunoscută şi evidentă a acestora, care se datorează handicapului psihic.
Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 01 martie 2022, inculpatul a fost achitat, pe motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.
Urmare a apelului depus de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 noiembrie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a se ocupa de activitatea didactică pe un termen de 10 ani.
S-a dispus luarea imediată a inculpatului sub arest din sala de ședință.