Fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Andronachi, rămâne în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.
Magistrații Curții de Apel au respins marți, 10 ianuarie, adresarea avocaților săi, care au cerut eliberarea acestuia din din arest, transmite breakingnews.md, cu referire la Replica Media.
Informația a fost confirmată pentru Replica Media de către reprezentanții Procuraturii Anticorupție.
Într-un răspuns oferit redacției noastre, procurorii au precizat că Vladimir Andronachi nu a fost prezent la ședință și a solicitat din timp examinarea demersului apărării în lipsa sa.
În prezent, el este deținut la Penitenciarul nr. 13 și va sta în arest preventiv până la data de 1 februarie 2023, ulterior va fi analizată oportunitatea prelungirii măsurii preventive, au precizat reprezentanții PA.
Vladimir Andronachi era considerat unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Vladimir Plahotniuc, acesta fiind responsabil de schemele din energie sau de la Metalferos. Iar în luna aprilie curent, Vladimir Andronachi a primat mandat de arest în lipsă pe un termen de 30 de zile în dosarul „Metalferos”. Tot pe acest dosar, la începutul lunii noiembrie, Plahotniuc a fost pus sub învinuire, fiind învinuit pe trei capete de acuzare.
La 2 noiembrie, Andronachi a fost reținut de autoritățile moldovenești la intrarea în Republica Moldova din partea Ucrainei. El a fost plasat pentru următoarele 30 de zile în arest la izolatorul CNA.
Amintim că la 14 noiembrie 2022, fostul parlamentar a primit statut de învinuit și în dosarul denumit generic „Consulatul Moldovei la Odesa”. Potrivit PCCOCS, fostul parlamentar este învinuit de procurorii PCCOCS de faptul că a exercitat rolul de conducător în tentativa de deposedare a R. Moldova de bunul imobil amplasat în Odesa, Ucraina, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în care-și are sediul consulatul Republicii Moldova.