Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a BCS a susținut un briefing în cadrul căruia a menționat că majoritatea parlamentară ignoră inițiativele legislative înaintate de opoziție și acest lucru nu poate tolerat.
Zinaida Greceanîi a menționat că fracțiunea BCS, care în Parlament reprezintă 1/3 din populația Republicii Moldova a înregistrat 56 de proiecte de lege dintre care doar unul a fost aprobat. 28 din aceste proiecte au primit aviz negativ din partea Guvernului, iar celelalte nu au aviz deloc. Proiectele opoziției nu sunt puse în discuție nici în comisiile parlamentare.
Deputatul socialist a atras atenția că aceste acțiuni ale majorității sunt în contradicție cu Regulamentul Parlamentului în care, la recomandarea CoE și a UE este prevăzut ca inițiativele opoziției să fie examinate în plen o data la șapte săptămâni.
De asemenea, Greceanîi a specificat că fracțiunea BCS a solicitat mai multe audieri a conducătorilor diferitor instituții de stat, a miniștrilor. Potrivit ei, din toate cele 36 de audieri înaintate de BCS a fost acceptată doar una, cea a Guvernatorului Băncii Naționale și pe un subiect foarte îngust.
Zinaida Greceanîi a amintit că în fosta legislatură când guvernarea actuală era în opoziție, săptămânal erau examinate inițiativele acesteia, iar 25 de proiecte de lege au fost aprobate.
Zinaida Greceanîi este de părerea că luptele politice trebuie duse doar în campaniile electorale, iar în perioada mandatului deputatului trebuie de conlucrat și de aprobat legi pentru cetățeni.
”Este grav când opoziția este ignorată și acest lucru nu poate dura mult. Conducerea BCS a informat despre aceasta ambasadele străine în țara noastră care au solicitat să le oferim mai multe detalii. Nu putem tolera asemenea lucru în continuare”, a concluzionat Zinaida Greceanîi.