
Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea infracțiunii de escrocherie. Instanța i-a mai aplicat o amendă de 450.000 de lei și interdicția de a ocupa anumite funcții publice timp de cinci ani.
Potrivit Procuratura Generală, faptele au fost comise în perioada 2023–2025, inclusiv din detenție, în timp ce inculpatul se afla într-un penitenciar din țară.
Acesta ar fi inițiat o relație online cu o femeie stabilită în Germania, folosind o identitate falsă și prezentându-se drept fost funcționar public condamnat pe nedrept. Prin mesaje și corespondență constantă, a câștigat încrederea victimei, o femeie vulnerabilizată emoțional, și a determinat-o să creadă într-o relație de cuplu și o posibilă căsătorie.
Sub diverse pretexte, tratamente medicale, cheltuieli juridice sau formalități administrative, inculpatul ar fi solicitat și primit sume de bani și bunuri materiale. Victima a expediat inclusiv colete cu produse alimentare și articole vestimentare.
După eliberarea din detenție, bărbatul ar fi continuat schema de inducere în eroare, solicitând în continuare bani.
În total, prejudiciul stabilit de anchetă se ridică la aproximativ 40.000 de euro (circa 781.580 lei), sumă obținută direct sau prin intermediari.
Pe parcursul procesului, inculpatul s-a aflat în arest preventiv. Sentința poate fi contestată cu apel, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

