
Noi informații apar în cazul crimei produse la 31 august într-o localitate din raionul Criuleni, unde o femeie de 42 de ani a fost ucisă de soțul său, în vârstă de 47 de ani. Bărbatul se afla sub măsuri de protecție, inclusiv monitorizare electronică, iar autoritățile verifică acum cum a reușit acesta să ajungă în preajma victimei.
Tragedia s-a produs în dimineața zilei de 31 august. Fiica de 15 ani a cuplului a apelat la 112 și a anunțat că tatăl său îi pune viața mamei în pericol. Ulterior, adolescenta a revenit cu un al doilea apel și a comunicat că ambii părinți au decedat.
Potrivit autorităților, în momentul în care a fost găsit mort, bărbatul nu mai avea asupra sa brățara de monitorizare electronică. Deocamdată nu se cunoaște unde se află dispozitivul.
„Pe cadavrul care a fost depistat ieri nu era aplicată brățara de monitorizare electronică. (…) Nici pe moment nu este stabilit locul aflării acestei brățări”, a declarat șeful Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă.
Brățara îi fusese aplicată bărbatului pe 25 august. În aceeași zi, acesta a părăsit Republica Moldova, după ce a informat autoritățile că intenționează să plece pentru câteva zile.
Reprezentanții Inspectoratului Național de Probațiune susțin că ordonanța de protecție emisă în cazul său nu îi interzicea să părăsească țara.
„Ordonanța de protecție care este prevăzută în Codul de procedură civilă nu prevede interdicția de a părăsi hotarele Republicii Moldova”, a explicat Viorel Sochircă.
Instituția a anunțat că a inițiat o anchetă internă pentru a stabili circumstanțele în care au fost aplicate și respectate măsurile de protecție.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că bărbatul a ieșit din Republica Moldova pe 25 august și a revenit pe 30 august, cu o zi înainte de tragedie.
Potrivit acestuia, în cazul în care o brățară electronică este înlăturată sau semnalul dispozitivului este întrerupt, instituțiile competente trebuie să fie informate pentru a putea localiza persoana și a clarifica situația.
Autoritățile au mai confirmat că bărbatul se afla pentru a doua oară sub măsuri de protecție. Victima depusese anterior mai multe plângeri împotriva soțului, unele dintre acestea vizând și presupuse fapte care nu țineau exclusiv de violența în familie.
În urma tragediei, trei fiice au rămas fără ambii părinți. Două dintre ele sunt minore.
Primara comunei Măgdăcești, Liuba Cojocaru, a declarat că administrația locală regretă profund cele întâmplate și consideră necesară o analiză a modului în care au fost gestionate semnalele de alarmă și problemele existente în familie.
Între timp, Procuratura raionului Criuleni verifică modul în care a fost executată ordonanța de protecție emisă anterior pe numele bărbatului. Procurorii urmează să stabilească inclusiv cum a fost posibil ca acesta să se apropie de victimă, în pofida măsurilor dispuse.
Și Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a autosesizat în acest caz. Instituția va examina dacă autoritățile și-au îndeplinit obligațiile privind prevenirea violenței și protejarea victimei.
Investigația va viza inclusiv respectarea obligațiilor asumate de Republica Moldova prin Convenția de la Istanbul și eficiența mecanismelor existente de protecție a victimelor violenței.
Cazul rămâne în atenția autorităților, care urmează să stabilească toate circumstanțele ce au precedat tragedia și dacă măsurile de protecție dispuse au fost aplicate și monitorizate corespunzător.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

