Elveţia a înghețat active şi rezerve în valoare de aproximativ 7,6 miliarde de euro aparţinând Băncii Naționale a Rusiei, anunţă, miercuri, ministerul elveţian al economiei. Este vorba de o decizie istorică a guvernului elvețian, o nouă etapă în programul de sancțiuni anunțat de guvernul de la Berna.
Elveţia a interzis tranzacţii legate de gestionarea rezervelor şi activelor băncii centrale ruse începând din 25 martie 2022, la o lună după declanșarea invaziei de către regimul criminal de la Kremlin. „Valorile patrimoniale ale Băncii centrale a Federaţiei Ruse sunt, aşadar, active imobilizate”, au precizat reprezentanții ministerului elvețian, conform AFP, citat de news.ro.
Uniunea Europeană dezbate posibilitatea folosirii activelor rusești înghețate pentru reconstrucția ulterioară a Ucrainei, după încheierea invaziei lui Putin. „Elveţia urmăreşte îndeaproape situația”, au mai transmis autoritățile elvețiene.
Aceste fonduri nu sunt incluse în activele şi valorile în sumă de 7,5 miliarde de franci elveţieni „îngheţate” în Elveţia și care sunt „proprietatea sau sub controlul unor persoane, întreprinderi sau entităţi vizate de sancţiuni”.
Elveţia, în mod tradiţional neutră, a decis, la patru zile după declanșarea invaziei rusești, să se alinieze sancţiunilor Uniunii Europene impuse Rusiei.