EDITORIAL// Maia Sandu și sfidarea constituției

După accederea în funcția de Președinte, Maia Sandu a reușit să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la două probleme: tranșarea raporturilor dintre instituția președinției și guvernul demisionar și...

După accederea în funcția de Președinte, Maia Sandu a reușit să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la două probleme: tranșarea raporturilor dintre instituția președinției și guvernul demisionar și dizolvarea Parlamentului cu o majoritate de 2/3.

În aparență, ar fi vorba de o diligență sporită a doamnei Președinte în materie de rigurozitate constituțională, în realitate fiind vorba despre niște demersuri ce au scopul să camufleze un fapt foarte grav: refuzul de a exercita atribuțiile constituționale prin derobarea de la obligația de a desemna un candidat la funcția de Prim-ministru.

În ceea ce privește sesizările în cauză, e util să facem unele mențiuni pentru a releva caracterul lor inutil.

Referitor la relațiile Președintelui cu membrii guvernului demisionar, cadrul constituțional este limpede: Guvernul demisionar și nu altul trebuie să exercite atribuțiiile de administrare a treburilor publice curente. Remanierea în cadrul Guvernului demisionar se face de asemenea conform normelor constituționale, competențele revenind în mod corespunzător Primului-ministru în exercițiu și Președintelui, așa cum reglementează art. 98, alin. (6), și art. 100 din textul Constituției.

În partea care privește condițiile de dizolvare a legislativului, trebuie să începem cu constatarea faptului că Parlamentul constituie autoritatea legislativă și reprezentativă supremă în stat, iar funcționarea și activitatea acestuia nu poate fi supusă unor condiționări sau interferențe din partea altor autorități.

De aici rezultă și faptul că reglementările privind dizolvarea Parlamentului se referă doar la situațiile în care legislativul respinge candidatura pentru funcția de prim-ministru sau dacă nu mai poate funcționa și intervine un blocaj instituțional ce nu poate fi rezolvat decât prin dizolvarea lui. Reglementările care stabilesc condițiile în care intervine dizolvarea Parlamentului sunt exclusive, au valoare de excepție și nu pot fi extinse dincolo de textul expres stipulat în Constituție.

Articolul 85 al Constituției este cât se poate de explicit. Alineatul (2) stabilește că Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului. Atenție, rezultă că dacă nu i s-a propus o candidatură și un program, Parlamentul nici nu are ce să accepte, prin urmare, nu are cum să intervină sancțiunea pentru respingerea propunerii de guvern.

Apoi, în același articol mai există termenul ”poate” și referirea la consultarea fracțiunilor parlamentare care condiționează decizia de dizolvare. La rândul său, termenul de 3 luni de la alineatul (1) este cel pe care îl are Parlamentul la dispoziție pentru a accepta sau nu candidatul propus. Deci acest termen de 3 luni se cuvine Parlamentului și nu poate fi condiționat sau supus arbitrariului din partea altei autorități, inclusiv a Președintelui.

În ceea ce privește desemnarea candidatului la funcție de premier, este dincolo de orice dubiu că Președintele are obligația de a respecta procedura stabilită de art. 98 al Constituției. Mai mult, există și o practică a Curții Constituționale în această materie, Iar Hotărârile Curții Constituționale nu lasă loc de interpretare. Înaltul for constituțional a răspuns la sesizările deputaților și a precizat că Președintele este obligat fie să propună candidatul înaintat de o majoritate formalizată, fie să desemneze un candidat la funcția de Premier, chiar dacă fracțiunile parlamentare nu sunt de acord cu acea propunere.

O altă discuție iscată este cea cu privire la termenul în care Șeful statului trebuie să desemneze candidatul a funcția de premier. Constituția nu face trimitere la un termen, de unde rezultă că obligația de desemnare intervine imediat după momentul în care condiția consultării fracțiunilor parlamentare a fost consumată. Nici nu poate fi altfel, dat fiind că Președintele nu are prea mult de gândit: fie acceptă pe una din persoanele înaintate de fracțiunile parlamentare, fie înaintează propriul candidat, căci este de neconceput ca un Șef de stat să nu dispună de opțiuni în acest sens în momentul în care s-a angajat în activitatea politică și a acces în cea mai înaltă funcție în stat.

Așa dar, oricare ar fi motivația ce o determină pe Maia Sandu să forțeze Constituția și independent de numărul sesizărilor făcute la Curtea Constituțională, preocuparea primordială a momentului o reprezintă desemnarea candidatului pentru funcția de Premier. Și nu este prea departe acel moment când dânsa va trebui să decidă: fie respectă normele constituționale, fie se pune împotriva Constituției.

Autor:  Vitali Catană Sursa:  Politics.MD

In this article