Fețe cunoscute pe cele două pagini ale cărții electorale de curând deschise, deși figurile PAS par puțin mai prospecioare, decât cele ale blocului de stânga. Partidele favorite au plantat ce au mai bun pe primele zece locuri ale listei de candidați. Chiar dacă se află pe diferite părți ale baricadei, peste trei luni toți aceștia vor purta mult râvnitul și uzatul nume de deputat, ales al poporului. E o diferență mare, totuși, între cele două tabere, dacă facem abstracție de omniprezentele și cordialele interese personale: stânga se obligă să muncească pentru cetățeni, dreapta, dimpotrivă, declară că se va jertfi pe altarul viitorului.
Anume din acest viitor utopic își pescuiesc adepții Maiei Sandu avantajele față de concurenți în lipsa performanțelor reale ale PAS. Fanii dreptei preferă să vadă în blocul de stânga doar lucruri învechite, rele, legate de stagnare și provincialism, în timp ce PAS-ul reprezintă pentru ei toate culorile nealterate ale curcubeului: noul, binele, progresul și modernitatea, adică calități ce pot fi supuse testării peste ani, ori niciodată. Acest sistem propagandistic de argumentare era folosit, cine își mai aduce aminte, la adunările comsomoliste în tema construcției imediate a comunismului. Bineînțeles, că respectivul nu are nimic în comun cu adevărata luptă politică: jonglarea cu noțiuni din arsenalul ideologic al Partidului Popular European produce efecte pline de desfătare, virtuale, însă, nu palpabile.
Dacă e să cântărim activități obiectiv întâmplate, care țin de realizări și progres, unul singur președintele Voronin (asistat pe atunci de Dodon, Greceanîi și Reidman) a făcut mai mult decât toată lista PAS în cursa eurointegrării și reformelor (ne referim aici, prioritar, la domeniul sănătății, activității fiscale și vamale, precum și a situației criminogene). Fostul lider comunist a pus în anii 2002-2005 temelia colaborării eficiente cu UE, a implementat din 2003 cu sprijinul SUA medicina prin asigurare, a lichidat crima organizată în țară, folosind propria experiență profesională și a demonstrat, că prin disciplină, muncă și lupta cu corupția se poate dubla bugetul țării și spori serios pensiile și indemnizațiile.
De ani buni alegem între o atitudine conservatoare si alta revoluționară față de dezvoltarea societății. Conservatismul moldovenesc e mixat, se cunoaște, cu nostalgii după un trecut sățios si grija pentru cei mulți, pornind de la principiul socialist de egalitate. Și bineînțeles – cu ambiția sănătoasă de a ne respecta cetățenia, patria și trecutul. Libertatea propusă de PAS – uneori în format ”7 aprilie 2009”, alteori prin capturarea CC – contravine deseori Constituției, dreptății sociale și valorilor noastre creștine. Carul revoluționar moldovenesc, plin vârf cu libertăți și drepturi promise e tras mereu de motoare politice din afara țării și e mânat din urmă de activiști ONG de talia lui Igor Boțan, datoria cărora e să-și justifice granturile prin îndemnuri inimoase către revoluționarii moldoveni gen “hăis-ceală!”
Un pic de atenție pentru cei care în loc de cafea își încep dimineața cu rugăciuni păgâne pentru prosperarea politică a Maiei Sandu! Toate afecțiunile populare la cota turmentării, toate iubirile fatale față de figurile politice de notorietate s-au încheiat, după cum ținem bine minte, cu dezamăgiri pe potrivă. Romanul dragostei nemărginite a moldovenilor pentru politicieni de la Rosca și Ghimpu până la Filat și Plahotniuc a avut mereu același final lamentabil. Experiența bogată în acest sens, făcută pe spinarea alegătorilor, demonstrează ca în politică de la iubire pînă la ură e chiar mai puțin de un pas, fie că rezultatul final depinde sau nu prea de calitățile propriu-zise a eroului iubit-blamat, ori de falsitatea deprecierii.
Povestea Maiei Sandu cu PAS-ul va sfârsi, indubitabil, exact la fel ca a tuturor zeilor din Panteonul politic moldovenesc. Problema nu se pune “cum”, ci “când”. Eternii, enigmaticii și milităroșii stăpâni ai lumii știu deja, cu cine o vor înlocui, ca și de faptul că viitoarea marionetă de dreapta, care o va schimba la post, ca santinela, nu are cum, după regulile marketingului politic, să fie marfă mai atractivă și mai vandabilă, decât precedenta, deși poate s-o depășească în sentimente de docilitate. Cei care venerează azi extaziați președinta, trebuie, pentru orice eventualitate, să fie gata peste cițiva ani s-o huiduie ca și altădată pe Ghimpu în piață și s-o poreclească cu legendarul apelativ “Liuda!” cu ori fără prima literă.
Autor: Valeriu Renita
