Droguri pentru deținuți, ascunse în lenjeria unui angajat. Ce pedepse au primit cei implicați

Trei persoane au fost condamnate într-un dosar privind introducerea ilegală a drogurilor într-un penitenciar. Printre acestea se numără un fost agent superior al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prins...

Trei persoane au fost condamnate într-un dosar privind introducerea ilegală a drogurilor într-un penitenciar. Printre acestea se numără un fost agent superior al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prins în 2023 cu heroină ascunsă în lenjeria intimă, în timp ce se afla în timpul serviciului.

Instanța i-a aplicat fostului angajat al penitenciarului din Cricova o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Aceeași pedeapsă a fost pronunțată și în cazul bărbatului din Chișinău care ar fi preluat drogurile și le-ar fi transmis prin intermediul unui microbuz către localitatea în care locuia agentul.

Potrivit PCCOCS, drogurile au fost depistate la punctul de control al penitenciarului înainte ca acestea să ajungă la deținuți. În lenjeria intimă a agentului, pe lângă heroină, a fost identificată și o altă substanță psihotropă.

Ancheta a stabilit că drogurile urmau să fie transmise unui deținut. Acesta a fost, la rândul său, condamnat la 11 ani de închisoare. Pedeapsa urmează să fie adăugată celei de 8 ani pe care bărbatul o ispășește pentru escrocherie.

Procurorii susțin că introducerea drogurilor și a altor obiecte interzise în penitenciar, în schimbul banilor, ar fi avut legătură cu activitatea unei organizații criminale care opera în interiorul instituției. Drogurile urmau ulterior să fie distribuite deținuților contra cost.

Dosarul a fost documentat de ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS. În timpul anchetei au fost efectuate și percheziții, iar oamenii legii au acumulat probe privind rolul celor implicați.

Cei doi bărbați condamnați la câte 7 ani de închisoare s-au eschivat ulterior de la participarea la proces, astfel că sentința a fost pronunțată în lipsa lor. Aceștia au fost anunțați în căutare.

În cazul fostului agent, procurorii solicitaseră prelungirea arestului preventiv și suspendarea acestuia din funcție, însă instanța a respins demersul privind prelungirea arestului.

Bărbatul care ar fi transmis drogurile prin microbuz se afla deja în custodia statului la momentul trimiterii dosarului în judecată, unde își ispășea pedeapsa pentru o altă infracțiune. Ulterior, după executarea pedepsei, acesta a fost eliberat.

PCCOCS precizează că, în anul 2025, în dosarele privind traficul ilegal de droguri trimise în instanță de procurorii specializați, au fost condamnate 90 de persoane, iar alte peste 90 au fost trimise în judecată.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article