
Un transport de droguri a fost descoperit la postul vamal Leușeni, unde funcționarii au identificat 1,2 kg de marijuana ascunse într-o geantă cu haine.
Potrivit Serviciul Vamal al Republicii Moldova, substanțele interzise erau ambalate în două pachete și camuflate printre obiecte vestimentare aflate într-un autocar care venea din București.
Controlul a fost efectuat după ce pasagerii și șoferii au declarat că nu transportă bunuri ce trebuie declarate la vamă.
În urma descoperirii, cei doi șoferi ai autocarului, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 42 și 56 de ani, au fost reținuți. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea persoanelor implicate.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

