
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că, în perioada 3–15 aprilie, au fost confirmate două focare de Pestă Porcină Africană (PPA) pe teritoriul Republicii Moldova.
Un focar a fost depistat la porci domestici în localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni, iar al doilea — în localitatea Lozova, raionul Strășeni, unde au fost găsite nouă cadavre de mistreți infectați.
Începând cu anul 2016 și până în 2025, autoritățile au identificat în total 265 de cadavre de mistreți infectați cu virusul PPA pe teritoriul țării.
În zonele afectate au fost impuse măsuri stricte de carantină, stabilite perimetre de protecție și supraveghere, iar autoritățile desfășoară acțiuni de control asupra populațiilor de mistreți și asupra circulației porcilor domestici. De asemenea, are loc testarea animalelor pentru identificarea altor cazuri de infectare.
ANSA atrage atenția asupra riscului ridicat de apariție a noi focare, atât în rândul porcilor domestici, cât și al celor sălbatici, și face apel către populație și fermieri să nu hrănească porcii cu resturi alimentare de origine animală și să respecte cu strictețe măsurile de biosecuritate, pentru a preveni răspândirea virusului.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!