NATO susține suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și face apel la Rusia să își retragă forțele de pe teritoriul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unui briefing comun cu premierul Dorin Recean, aflat în vizită la Bruxelles.
Stoltenberg a subliniat că în pofida eforturilor continue ale Moscovei de a exercita presiune asupra Moldovei, inclusiv prin șantaj energetic și dezinformare, cu scopul de a destabiliza societatea și de a submina democrația, autoritățile de la Chișinău au răspuns cu hotărâre la aceste provocări.
„Moscova continuă să exercite presiune asupra Moldovei, inclusiv prin șantaj energetic și dezinformare, cu scopul de a destabiliza societatea voastră și de a submina democrația voastră. Cu toate acestea, Moldova a răspuns cu hotărâre. Condămnați războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei și vă întăriți rezistența și securitatea internă. NATO sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Și îndemnăm Rusia să-și retragă forțele de pe teritoriul vostru. Puteți conta pe asistența noastră continuă”, a declarat Stoltenberg.
La rândul său, premierul Dorin Recean a subliniat determinarea Moldovei de a-și întări capacitățile de apărare, subliniind importanța sprijinului acordat de NATO și statele membre ale Alianței.
„Moldova este hotărâtă să-și sporească capacitatea de apărare. Apreciem foarte mult sprijinul oferit de NATO și statele membre ale NATO. Consolidăm capacitățile de apărare, iar agresiunea Rusiei în Ucraina a generat eforturi și mai mari. Pentru noi, alături de prietenii noștri, este esențial să dezvoltăm reziliența societății, reziliența instituțiilor și, de asemenea, capacitățile noastre de apărare. Suntem foarte dornici să participăm la misiuni internaționale, dar și la exerciții care să consolideze capacitățile noastre și interoperabilitatea”, a punctat premierul.
Întrevederea lui Dorin Recean cu Jens Stoltenberg a avut loc în cadrul vizitei oficiale a premierului la Bruxelles. Conform Guvernului, șefului Executivului a mers în deplasare „pentru promovarea agendei de integrare europeană, participare la Global Gateway Forum și consolidarea cooperării cu NATO”.
Dorin Recean a avut a avut o întrevedere cu Ursula von der Leyen la care a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a implementa recomandările pentru aderare a Comisiei Europene.
Premierul s-a mai întâlnit la Bruxelles cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, și comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. În cadrul discuțiilor au fost abordate progresele înregistrate de țara noastră în procesul de aderare la Uniunea Europeană, situația regională actuală și consolidarea capacităților Republicii Moldova de a face față amenințărilor de securitate.