Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat joi că a fost inculpat în dosarul arhivelor Casei Albe, unde este acuzat că a luat cutii întregi de documente, unele dintre ele confidenţiale, când a părăsit Casa Albă, notează AFP, citată de Agerpres.
„Administraţia coruptă Biden i-a informat pe avocaţii mei că am fost pus sub acuzare, probabil în dosarul fals al cutiilor”, a scris el pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Trump a precizat că a fost convocat marţi la tribunalul federal din Miami pentru a doua punere sub acuzare după cea din martie privind cumpărarea tăcerii unei actriţe de filmele X în 2016.
Este pentru prima dată în istoria Statelor Unite când un fost preşedinte se confruntă cu o inculpare federală. Trump este acuzat că a păstrat cutii întregi cu documente, inclusiv unele clasificate „secret defense”, după plecarea sa de la Washington în 2021 şi că a refuzat să le restituie, încălcând legile federale.
Potrivit mai multor media americane, el s-ar confrunta cu şapte capete de acuzare, nefăcute încă publice.
Donald Trump, care în prezent îi devansează cu mult pe ceilalţi candidaţi la învestitura republicană, s-a apărat mereu de orice încălcare a legii şi se prezintă drept victima „persecuţiei politice”.