Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță reținerea a doi taximetriști responsabili de transportarea ilegală din regiunea transnistreană la Chișinău a ucrainenilor sosiți ilegal în Moldova, care pentru întreaga schemă tranzitare plăteau a câte $2.000 de persoană.
Cei doi sunt din Rezina și Râbnița și au vârste de 50 și 64 de ani. Aceștia au fost implicați în schemă pe parcursul anului 2024, de comun cu alți membri ai grupului infracțional din Ucraina. În baza informațiilor de care dispuneau oamenii legii din Moldova, domiciliile și mașinile de taxi conduse de cei doi bărbați au fost percheziționate. De acolo, au fost ridicate cele două mașini de taxi folosite la transportarea ilegală a ucrainenilor, care nu aveau voie să iasă din țară în contextul obligației participării la război, telefoanele mobile, precum și alte probe care vor fi supuse cercetării penale.
Urmare a audierii bănuiților, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus la Judecătoria Chișinău – sediul Ciocana demersurile de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile. Urmează ca instanța să decidă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.