Doi cetățeni moldoveni cercetați în Italia, bunuri de peste un milion de euro puse sub sechestru

Carabinierii din Mantova, Italia, au pus sub sechestru bunuri în valoare de peste un milion de euro, într-un dosar care vizează doi cetățeni ai Republicii Moldova aflați deja...

Carabinierii din Mantova, Italia, au pus sub sechestru bunuri în valoare de peste un milion de euro, într-un dosar care vizează doi cetățeni ai Republicii Moldova aflați deja în detenție. Aceștia sunt cercetați pentru favorizarea imigrației clandestine și exploatarea muncitorilor prin sistemul „caporalat”, potrivit rotalianul.com.

Procurorii susțin că suspecții ar fi acumulat averi considerabile prin activități ilegale, profitând de muncitori moldoveni și încălcând legislația italiană privind munca și imigrația. Ancheta s-a concentrat pe diferența dintre veniturile declarate și bunurile aflate în posesia acestora.

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi recrutat peste 50 de lucrători din Republica Moldova, pe care i-ar fi adus în Italia cu documente falsificate pentru a evita controalele legale. Ulterior, aceștia ar fi fost folosiți ca forță de muncă în sectorul agricol, în condiții considerate inumane, cu program și remunerare nereglementate și supuși unor forme de control abuziv.

Sechestrul preventiv a fost dispus conform articolului 240 bis din Codul penal italian, care permite confiscarea bunurilor a căror valoare este disproporționată față de veniturile declarate. Măsura vizează imobile, conturi bancare și un autoturism de lux, suspectate că ar proveni din activități ilicite.

Operațiunea a fost realizată de Nucleul de Investigații al Carabinierilor din Mantova, pe baza unui decret emis de Tribunalul din Mantova, în cadrul unei anchete coordonate de Parchetul din Mantova și susținută de o analiză economico-patrimonială detaliată.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article