Doi bărbați de 29 și 32 de ani, membri ai unei grupări infracționale, au fost reținuți pentru 72 de ore fiind suspectați de șantaj.
Acțiunile ilegale ale indivizilor au fost documentate timp de trei luni de către ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în conlucrare cu IP Ciocana, sub conducerea procurorilor și cu suportul mascaților de la „Fulger”.
Potrivit informațiilor, începând cu ianuarie 2022, suspecții și alți doi complici au obținut de la o femeie 8.000 de euro și un Lexus fabricat în 2021, cu o valoare de 33.000 de euro.
Aceștia au folosit pretextul că viața și sănătatea femeii erau în pericol, iar banii și bunul primit a fost sub forma unei taxe pentru a beneficia de protecția lor.
Complicii au vârste de 30 și 35 de ani și urmează a fi anunțați în căutare.
Oamenii legii au luat măsurile necesare pentru a stabili circumstanțele cazului, a fost acumulat probatoriul integral în privința bănuiților și s-a decis efectuarea unor percheziții la domiciliile lor din suburbiile Chișinăului și din raionul Criuleni.
Poliția menționează că de la fața locului au fost ridicate probe importante pentru cauza penală.
Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare de la 11 la 13 ani.