
Polițiștii sectorului Rîșcani, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au destructurat activitatea unui grup criminal specializat în escrocherii cu investiții online. Potrivit autorităților, prejudiciul cauzat victimelor se ridică la aproape un milion de lei.În cadrul operațiunii, doi bărbați în vârstă de 23 și 35 de ani, originari din Chișinău și Basarabeasca, au fost reținuți. Aceștia sunt suspectați că ar fi implicați în cel puțin trei episoade de escrocherie prin intermediul unor platforme false de investiții online.Conform materialelor acumulate în anchetă, suspecții contactau telefonic victimele și le propuneau investiții aparent profitabile pe platforme online. Prin inducerea în eroare, aceștia convingeau persoanele vizate să transfere sume importante de bani, promițând câștiguri rapide și garantate.Potrivit schemei infracționale documentate de oamenii legii, unul dintre suspecți ar fi preluat mijloacele financiare, iar celălalt ar fi asigurat convertirea acestora în criptovalută și transferarea lor către alți membri ai grupării.În urma percheziției efectuate la domiciliul unuia dintre bărbați, polițiștii au ridicat mijloace bănești care ar proveni de la una dintre victime.Cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă o pedeapsă de până la opt ani de închisoare, conform legislației în vigoare. Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor persoane implicate și recuperarea prejudiciului.Poliția reiterează apelul către cetățeni să manifeste prudență sporită, să nu ofere bani sau date bancare persoanelor necunoscute și să trateze cu suspiciune promisiunile de câștig rapid și garantat. În cazul unei tentative de escrocherie, oamenii sunt îndemnați să anunțe imediat autoritățile la numărul unic 112.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

