Doi bărbați, cercetați pentru pescuit ilegal în zona de frontieră cu România

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au depistat doi bărbați care pescuiau ilegal în zona de frontieră cu România, în cadrul operațiunii speciale „Triton-2025”. Cu ajutorul dronei, patrula...

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au depistat doi bărbați care pescuiau ilegal în zona de frontieră cu România, în cadrul operațiunii speciale „Triton-2025”. Cu ajutorul dronei, patrula mobilă a observat cei doi moldoveni în apele râului Prut, în apropiere de localitățile Bădragii Noi și Liveni.

La intervenția rapidă a polițiștilor, au fost găsite o plasă de monofilament de aproximativ 40 de metri și pești de specii diferite. Cei doi bărbați urmează să fie cercetați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și pentru desfășurarea de activități ilegale de pescuit.

De asemenea, Inspectoratul pentru Protecția Mediului Edineț a fost informat pentru a lua măsurile de competență necesare. În perioada 1 aprilie – 14 iunie, în Republica Moldova este instituită perioada de prohibiție pentru pescuit, care interzice activitățile de pescuit în ape naturale și utilizarea uneltelor de pescuit în apropierea acestora.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article