În cadrul unui briefing de presă, Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a menționat că în timpul întrevederii cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui rus, Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Moldova, s-au discutat mai multe subiecte importante printre care și trei subiecte de urgență care ar trebui să fie atinse de actuala conducere a Republicii Moldova.„Am avut o întrevedere destul de bună cu domnul Kozak. Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova. Cu regret nu am văzut acest lucru nici în programul de Guvernare a actualului Guvern, nici în comunicatele de presă care au ieșit din partea instituțiilor care au avut întrevederi cu domnul Kozak”, a menționat Dodon.În context, Igor Dodon a declarat că la momentul actual, există mai multe subiecte importante a relațiilor bilaterale cu Federația Rusă, însă există 3 care sunt de urgență:
- Protecția socială a cetățenilor moldoveni care se află în Federația Rusă;
- Exportul produselor moldovenești pe piața rusească;
- Domeniul energetic.