Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev amenință Europa și SUA cu atacuri cu rachete hipersonice. Fiind cunoscut pentru declarațiile sale războinice, acesta a spus că Moscova este gata să apere teritoriile care vor fi incluse în Rusia în urma așa-numitelor referendumuri, inclusiv cu arme nucleare strategice, relatează The Guardian.
„Vor avea loc referendumuri, iar republicile din Donbas și alte teritorii vor fi admise în Rusia. Protecția tuturor teritoriilor care se alătură Rusiei va fi întărită semnificativ de către Forțele Armate Ruse”, a scris aliatul lui Putin pe canalul său de Telegram.
„Rusia a anunțat că nu numai capacitățile de mobilizare, ci și orice alte arme rusești, inclusiv arme nucleare strategice și arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecție. Prin urmare, diverși idioți pensionari cu trese de generali nu ne vor speria dacă vorbesc despre o lovitură a NATO în Crimeea. Cu siguranță, rachetele hipersonice își vor putea atinge țintele din Europa și Statele Unite mult mai rapid”, a continuat el.
„Occidentul, în general, toți cetățenii țărilor NATO trebuie să înțeleagă că Rusia și-a ales propriul drum. Nu există cale de întoarcere”, a mai declarat Medvedev.
Declarația vine după ce Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială în Rusia și a amenințat din nou Occidentul cu arme nucleare.