Director de bancă, condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru fraudă și fals

 La 09 ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a condamnat directorul unei filiale a băncii BC „Moldindconbank” SA la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de...

 La 09 ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a condamnat directorul unei filiale a băncii BC „Moldindconbank” SA la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar-bancar și de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale pe un termen de 5 ani. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie și falsificare a documentelor oficiale (conform art.190 alin.(5) și art.361 alin.(1) din Codul penal).

Instanța a dispus ca din contul condamnatului să fie încasată suma de peste 2,5 milioane de lei, drept despăgubiri pentru prejudiciul cauzat băncii. Aceasta include atât valoarea banilor furați, cât și venitul ratat.

În cadrul anchetei, s-a stabilit că inculpatul, în calitate de director al filialei respective, ar fi abuzat de funcția sa pentru a falsifica mai multe documente bancare, precum cereri de deschidere a conturilor, declarații de identificare a beneficiarilor, ordine de încasare și eliberare a numerarului, precum și cereri de conversie a valutei. Falsificarea semnăturilor și a textelor din aceste documente a fost realizată în numele unor clienți ai băncii. Utilizând aceste documente false, inculpatul a deschis conturi bancare și a efectuat transferuri ilegale de bani din conturile clienților băncii în contul său personal.

Astfel, între aprilie 2012 și iunie 2013, au fost transferate aproximativ 900.000 de lei, cauzând un prejudiciu considerabil băncii și clienților acesteia.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article