Dionis Cenușa: Ministra Sănătății nu are abilitați suficiente de comunicare

Era de așteptat. Cei care urmăresc subiectul avertizau, inclusiv eu, că nu poți organiza “parade” pe timp de pandemie pentru că PR-ul pentru câteva fotografii cu președinți străini...

Era de așteptat. Cei care urmăresc subiectul avertizau, inclusiv eu, că nu poți organiza “parade” pe timp de pandemie pentru că PR-ul pentru câteva fotografii cu președinți străini vor avea consecințe pentru sănătatea publică. – Se știa foarte bine că Delta a ajuns în casă, dar aroganța politică a cântărit mai mult. Dacă măcar gestionarea crizei pandemice era eficientă sau comunicarea. Dar nu este așa. Ministra Sănătății nu are abilitați suficiente de comunicare (nici măcar de pe foaie nu citește convingător). Indicatorul care pare slab este rata de vaccinarea, care a progresat dar lent – de la 673.753 înainte de paradă până la 765.025 ieri. Astfel în mai puțin de o lună au fost vaccinați complet circa 91 mii de persoane sau circa 3000 de vaccinuri pe zi. Rata este mai bună decât în alte țări din regiune, dar ponderea populației adulte vaccinate este încă sub 35%. – Este neclar de ce nu există o masă critică puternică pentru a cere socoteală de la guvernare. Așa cum era anul trecut (toate postările mele sunt intacte și poate fi văzut coerența în abordarea mea față de subiect). Acum avem vaccin și situația este oarecum mai simplă. Sunt mai multe variabile cunoscute (anul 2021) decât necunoscute (anul 2020). Probabil, anul trecut pandemia avea mai multe conotații geopolitice decât anul trecut. Cel mai trist este că în timp ce politicienii și în special cel de la guvernare vor călători în Europa cu restricții minime, ceilalți cetățeni vor trebui să sufere consecințele excluderii Moldovei din lista țărilor față de care se aplică mai puține restricții. Guvernarea trebuie să demonstreze eficiență în gestionarea crizei pandemice. Un plan concret de acțiuni pe zile și săptămâni trebuie elaborat cu indicatori foarte concreți, iar Ministerul Sănătății are nevoie se un angajat cu abilități de comunicare publică. A se vedea exemplul Ministerului de Externe și Integrării Europene (e o practică ce merită replicată!). Autor: Dionis Cenușa
In this article