DEZAMĂGIRE! Un consilier al PP ȘOR din Criuleni a părăsit formațiunea

Scindare în partidul ȘOR. Un reprezentant al formațiunii din Consiliul Raional Criuleni, Serghei Ianenco, a anunțat astăzi că părăsește partidul din care face parte și va rămâne în...

Scindare în partidul ȘOR. Un reprezentant al formațiunii din Consiliul Raional Criuleni, Serghei Ianenco, a anunțat astăzi că părăsește partidul din care face parte și va rămâne în continuare consilier neafiliat politic.

Serghei Ianenco a renunțat și la funcția de președinte al Organizației Teritoriale Criuleni a Partidului ȘOR.

”De aproape un an de zile de când sunt membru al acestui partid, am înțeles că liderii acestei formațiuni doar fac promisiuni și nu fac mai mult nimic. Inițial eu nu am înțeles cum funcționează tot acest sistem ”Șor”, dar când am înțeles cum stau lucrurile, am înțeles că ei se ocupă doar cu manipularea și mințirea oamenilor. Au pus trei becuri pe o stradă într-un sat și spun pe toată țara că au iluminat un sat. Astea sunt minciuni.” a declarat Serghei Ianenco în cadrul ședinței Consiliului Raional Criuleni.

Ianenco a mai spus, că în cadrul partidului ȘOR există numeroase nemulțumiri, iar mai mulți aleși locali, inclusiv primari, din raionul Criuleni, sunt gata să părăsească formațiunea.

”Membrii de partid sunt ținuți cu promisiuni și cu niște cadouri scumpe la zile de naștere. Încă o metodă de a-i ține pe oameni să nu plece, sunt excursiile gratis la parcul de distracții Orhei Land,” a spus alesul local.

In this article