Cutremur puternic de magnitudine 6,9 în Chile: seism resimțit în nordul țării

Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a avut loc în Chile, la aproximativ 30 de kilometri est de orașul Calama, în nordul țării, potrivit Institutului american de geofizică USGS,...

Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a avut loc în Chile, la aproximativ 30 de kilometri est de orașul Calama, în nordul țării, potrivit Institutului american de geofizică USGS, citat de AFP.

Seismul s-a produs la o adâncime de 101,3 kilometri, în zona Deșertului Atacama. Autoritățile chiliene nu au raportat, deocamdată, victime sau pagube materiale.

Serviciul Național chilian de Prevenire și Gestionare a Catastrofelor a transmis că riscul producerii unui tsunami pe coastele statului Chile este redus.

Imagini difuzate de televiziunea națională TVN surprind produse căzând de pe rafturile unui supermarket în timpul mișcărilor seismice. Presa locală a relatat că tremurul a fost resimțit în regiunile Arica, Tarapacá, Antofagasta și Atacama.

Chile este situat într-o zonă cu activitate seismică intensă, la intersecția a trei plăci tectonice, iar cutremurele de intensitate moderată sunt frecvente. În 1960, în orașul Valdivia a fost înregistrat cel mai puternic cutremur din istorie, cu magnitudinea 9,5, soldat cu aproximativ 9.500 de morți. În 2010, un cutremur de 8,8 a provocat un tsunami care a dus la aproximativ 520 de victime.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
In this article