Un cutremur cu magnitudinea 4,8 a avut loc luni în centrul Italiei, la nord de oraşul Florenţa.
Speriați, locuitori au ieşit în stradă. Autoritățile au comunicat că nu au fost pagube sau victime în urma seismului. Şcolile au fost închise în anumite zone, ca măsură de precauţie, iar trenuri înregistrau întârzieri din cauza unor verificări pe linii feroviare.
Institutul Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) a anunţat un seism de magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentul în apropiere de Marradi, un orăşel cu aproximativ 3.000 de locuitori, în provincia Florenţa, în lanţul muntos al Apeninilor.
Cutremurul a avut loc luni, la ora locală 5.10 (7.10, ora României).
Pompierii au anunţat pe X (fosta Twitter) locuitori speriaţi au sunat la servicii de urgenţă, dar că ”pentru moment nu s-a semnalat niciun rănit”.
Primarul din Marradi, Tommaso Triberti, a anunţat la postul de televiziune Rainews24 că pompieri efectuau controale în case. ”E multă îngrijorare. Toţi oamenii sunt în stradă, dar nu s-a semnat nicio pagubă anume”, anunţă el, scrie news.ro.
Orăşelul vecin, Mugello, a fost afectat în 2019 de un cutremur de magnitudinea 4,5. Atunci a fost fisurată faţada unei biserici din secolul al XVII-lea.
Mugello a fost devastat de un cutremur în 1919, unul dintre cele mai grave ale secolului, soldat cu aproximativ o sută de morţi. Partea centrală a Munţilor Apenini prezintă un risc mare de activitate seismică.