COVID-19: Cât costă tratamentul în Moldova, comparativ cu alte state

Dezbaterile privind obligativitatea procurării unei polițe de asigurare medicală de către moldovenii care intră în țară, în perioada stării de urgență, ating cote încinse în ultima perioadă....

Dezbaterile privind obligativitatea procurării unei polițe de asigurare medicală de către moldovenii care intră în țară, în perioada stării de urgență, ating cote încinse în ultima perioadă. Puțini dintre contestatarii acestei prevederi iau în calcul, însă, costul mare al tratamentului bolnavilor de COVID-19, pe care statul s-a angajat să îl suporte.

Astfel, în Republica Moldova, costul unei zile de tratament în secția terapie intensivă pentru o persoană bolnavă de COVID-19 este de 5300 lei, iar pentru un pacient internat în staționar este de 2255 lei. Per total, în condițiile în care tratamentul în staționar este de cel puțin 14 zile, cheltuielile pentru tratarea unui pacient cu COVID-19 ajung la 32 de mii de lei (1720 dolari SUA), iar în cazul pacienților gravi, internați la terapie intensivă, cheltuielile se ridică la 78 de mii de lei (4193 dolari SUA).

Nici în alte țâri ale lumii, costurile unui tratamentului de COVID-19 nu sunt mai mici. Astfel, vice-guvernatorul orașului Sankt-Petersburg din Rusia, Evgheni Elin, a declarat că  o zi de tratament a unui bolnav de COVID-19 costă de la 60 de mii ruble (784 dolari SUA), pentru bolnavii cu formă ușoară de infecție, la 202 mii de ruble (2641 dolari SUA) pentru cei cu formă gravă.

În Republica Cehă, în cele mai multe cazuri, tratamentul este plătit integral de o companie de asigurare, iar cetățenii cehi și străinii cu COVID-19 nu suportă niciun cost dacă sunt infectați. O altă situație este în cazul cetățenilor străini care nu au o asigurare comercială. Un pacient care plătește independent pentru tratamentul său trebuie să plătească de la 20 la 150 de mii de coroane (de la 800 la 6 mii dolari SUA).

În Ucraina, tratamentului poate varia de la câteva sute de hrivne la câteva mii de hrivne pe zi. Totul depinde de severitatea bolii. Până în prezent, țara nu a creat încă un protocol unificat pentru tratamentul pacienților cu Covid-19, așa că este dificil să vorbim cu siguranță despre costul tratamentului.

În același timp, costul unui tratament complet pentru COVID-19, pentru cetățenii americani care nu dispun de polițe de asigurare, variază între 42.486 dolari la 74.310 dolari, potrivit unei analize recente realizate de organizația independentă FAIR Health.

Totodată, aceeași sursă, citată de presa americană dar şi de administrația prezidențială de la Washington, notează că pentru cei care dispun de polițe de asigurare, costurile ar varia de la 21.936 dolari la 38.755 dolari, în funcție de prevederile privind distribuirea costurilor din polița de asigurare

In this article