
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău efectuează noi percheziții în cadrul dosarului privind schema de corupție și falsificare a diplomelor în domeniul medicinei estetice. Acțiunile au loc în această dimineață la un salon de frumusețe din capitală, precum și la domiciliul și în automobilul angajatei vizate în investigații. La operațiune participă și reprezentanți ai Centrului de Sănătate Publică din cadrul ANSP.
Potrivit datelor urmăririi penale, femeia deține o diplomă falsă pretins eliberată de o instituție de învățământ superior din Republica Moldova. În urma verificărilor, instituția vizată a confirmat că documentul nu figurează în registrele academice.
Acțiunile de astăzi sunt parte a unei investigații extinse, în cadrul căreia CNA și procurorii au reținut săptămâna trecută șefa unui centru multifuncțional al ASP, suspectată că ar fi pretins și primit 15.000 de euro mită de la administratori ai unor saloane de dermatologie și chirurgie estetică din Republica Moldova și România. În schimb, aceasta ar fi promis perfectarea unor diplome false de absolvire ale unei instituții de învățământ superior din străinătate, fără ca beneficiarii să fi urmat studiile respective, facilitând ulterior echivalarea și recunoașterea lor oficială.
Persoanele implicate ar fi urmărit obținerea dreptului de a efectua proceduri medicale și estetice fără pregătire profesională reală, cu impact direct asupra siguranței pacienților.
Instanța a dispus vineri arestarea preventivă a funcționarei ASP pentru 20 de zile, iar investigațiile continuă pentru identificarea altor persoane implicate.
CNA și Procuratura îndeamnă cetățenii și administratorii de saloane să raporteze cazurile de corupție sau activitate ilegală, pentru protejarea sănătății publice și integrității profesiei.
Instituțiile menționează că toate persoanele vizate în dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
